CHIŞINĂU, 5 aug – Sputnik. Preţurile de vânzare a produselor agricole de către întreprinderi s-au majorat în prima jumătate a anului cu 0,4% faţă de perioada similară a anului trecut.
Preţurile la produsele vegetale s-au mărit în medie cu 7,7%. Mai esenţial s-au mărit preţurile la culturile cerealiere şi leguminoase pentru boabe — cu 22,8%, rapiţă – cu 26,8%, floarea soarelui – cu 20,7%.
La produsele animaliere a fost marcată micşorarea preţurilor cu 10,1%. Scăderea preţurilor la aceste produse a fost determinată de scăderea preţurilor la vite şi păsări în masă vie – cu 13,6%.