CHIŞINĂU, 3 aug – Sputnik. Anna Enachi este cetăţeană a Moldovei, vorbeşte în limbile rusă, română, engleză.
Are 1,70 metri înălţime, 45-50 de kilograme, ochi căprui, pe cap poartă o perucă din cauza alopeciei (afecţiune dermatologică), sprâncene tatuate, cu deviaţie de sept nepronunţată, cicatrice pe spate şi pe mână.
Ambasada Moldovei în Ucraina i-a comunicat corespondentului Sputnik Moldova că fata este căutată în continuare şi "există anumite progrese" în aceste cercetări, fără a da însă detalii, pretextând caracterul închis al acestor informaţii, care nu sunt făcute publice în interesul anchetei.
"Îndată ce am fost informaţi despre dispariţia fetei, am expediat o notă verbală Ministerului de Externe al Ucrainei, informaţia ajungând ulterior la Ministerul de Interne şi Procuratura Generală care au şi demarat investigaţia", a menţionat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova consulul Moldovei în Ucraina, Petru Roşa.
Anna a plecat spre Kiev la 17 iulie. A doua zi, în jurul orei 23.00, a scris un mesaj pe pagina sa de facebook în care anunţă că „totul este bine”. După această postare nu a mai dat nici o veste. Tânăra trebuia să stea în Kiev cinci zile şi patru la Odesa.
În Kiev s-a cazat la hostelul de lângă staţia de metrou „Vokzalinaya”, strada Jileanskaya 126/23. În Odesa avea rezervare la hostelul „Tokyo-Star”, strada Vodoprovodnaya 1A.
Tânăra avea un Iphone 4S (negru), o carte electronică Kindle într-o husă roşie.
În căutarea tinerei s-a implicat poliţia din Kiev şi Chişinău. De asemenea, rudele fetei roagă persoanele care deţin vreo informaţie să o anunţe prin intermediul reţelelor de socializare:
https://www.facebook.com/mryaff