CHIŞINĂU, 28 iul – Sputnik. Potrivit informaţiilor oferite de Inspectoratul General de Poliţie, tragedia a avut loc în casa de vară a lui Gorincoi din localitatea Pârâta, raionul Dubăsari.
Conform primelor informaţii este vorba despre un suicid. Gorincioi a lăsat şi un bilet de adio în care îşi cere iertare de la familie şi roagă ca nimeni să nu fie învinuit de moartea sa.
Corpul neînsufleţit al lui Gorincioi a fost găsit de ginerele său. Gorincioi împreună cu soţia sa şi ginerele au mers la Pârâta încă de luni. În dimineaţa zilei de marţi, soţia şi ginerele au plecat la Chişinău.
În scurt timp însă ginerele s-a întors, deoarece socrul său nu răspundea la telefon. Când a intrat în curtea casei, l-a găsit pe acesta spânzurat de un copac.
Gheorghe Gorincioi avea 66 de ani. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de Jurnalism. În 1977 a obţinut titlul de doctor în Istorie la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg. Între anii 1980-1986 a fost decan al facultăţii de Jurnalism, USM. A activat în mai multe instituţii de stat şi mass-media.
Între 1997-2001 a fost consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în România. Cariera sa continuă în anii 2001-2002 în funcţia de director al Direcţiei relaţii externe din cadrul Parlamentului RM. În 2005 este însărcinat cu afaceri al RM în Federaţia Rusă.
Gheorghe Gorincioi a condus şi Departamentul de relaţii externe şi armonizare europeană din cadrul Ministerului Culturii şi Turismului, iar în 2006, a fost ales membru al CCA. Peste un an este ales în funcţia de preşedinte al CCA pe care o deţine până în anul 2011.