CHIŞINĂU, 24 iul – Sputnik. Într-o conferință de presă, vicepreședintele Consiliului ONG-urilor din Moldova, Ghenadie Țurcanu, a anunțat că mai multe organizate neguvernamentale au semnat un apel în care solicită ca AIE 3 să publice actul de constituire, dar și alte revendicări adresate guvernanților.
Ghenadie Țurcanu a spus că „acesta (acordul, n.red.) necesită a fi publicat imediat cum este semnat, deoarece acest document nu are caracter personal, dar public şi de aceea trebuie ca oamenii să cunoască ce prevede el. De el depinde formarea guvernării noastre, de asta insistăm să fie făcut public, inclusiv anexele lui”.
Reprezentanții mai multe ONG-uri au mai solicitat ca AIE 3 să majoreze numărul femeilor membre ale Guvernului. Președintele organizației neguvernamentale „Gender-Centru”, Valentina Bodrug –Lungu, a menționat că aceasta ar fi singura șansă ca nivelul de trai al oamenilor să crească. Aceste organizaţii mai cer ca din viitorul Guvern să facă parte doar oameni integri. Președinta Alianței Anticorupție, Olga Bâtcă, a menționat că interesul public trebuie să prevaleze și că niciunui partid nu trebuie să-i fie frică să se lipsească de un membru dacă acesta nu acționează în interesul cetățenilor.
„Să vă asigurați de integritatea, competența și recunoașterea profesională a candidatului, în primul rând a premierului și chiar a fiecărui membru a Guvernului”, a spus Olga Bîtcă.
Membrii ONG-eurilor semnatare a apelului către AIE3 au anunțat că vor expedia azi câte un exemplar al documentului fiecăruia dintre cele trei partide. Ei au menționat că vor monitoriza modul în care AIE 3 își va respecta angajamentele față de cetățenii țării și vor reacționa pe măsură la orice inconsecvență sau abatere de la programul de guvernare.