CHIŞINĂU, 24 iul – Sputnik. Însă acest pas va submina încrederea pentru Kiev din partea investitorilor şi va îngreuna accederea de mai departe pe piaţă, scrie The Financial Times, potrivit RIA Novosti.
Opoziţia dintre Ucraina şi creditorii internaţionali, care a durat câteva luni, a trecut într-o etapă hotărâtoare – în timpul apropiat Kievul va fi nevoit să ia decizia privind achitarea următoarei tranşe a datoriei de stat, fie să anunţe default-ul, scrie The Financial Times.
Detonatorul ar putea să fi următoarea plată, în mărime de 120 de milioane de dolari, pe care autorităţile ucrainene, care până la acest moment au încercat fără succes să se înţeleagă cu creditorii privind restructurarea datoriei, trebuie să o achite vineri, aminteşte publicaţia.
„Dacă nu se va ajunge la un acord cu creditorii, situaţia economică se va înrăutăţi şi planul occidental de salvare nu va funcţiona”, — scrie FT, citând opinia principalului economist pentru Ucraina al Bank of America Merrill Lynch, Vadim Hramov.