CHIŞINĂU, 22 iul – Sputnik. Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs marţi seara pe traseul Cahul- Giurgiulești. Accidentul a fost înregistrat în apropiere de localitatea Crihana Veche.
La fața locului au intervenit echipe de salvatori și paramedici, cu 4 unități de tehnică și un efectiv de 15 persoane. Accidentul s-a produs cu implicarea a două mașini. În urma impactului, un automobil a derapat de pe traseu și s-a inversat.
Șoferii și cei trei pasageri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 ani, au suferit contuzii cranio-cerebrale, cervicale, abdominale și fracturi închise.
Echipele SMURD au stabilizat victimele, după vare le-au transportat la spitalul de urgență din Cahul.
Toate circumstanțele accidentului sunt cercetate de către organele de drept.