CHIŞINĂU, 20 iul – Sputnik. Ministerul Apărării a anunţat că un contingent format din 38 de militari moldoveni participă în perioada 19 iulie — 1 august curent la exerciţiile multinaţionale „Rapid Trident 2015” şi „Saber Guardian 2015”, desfăşurate pentru prima dată simultan, la Centrul internaţional de menţinere a păcii „Iavorov” din regiunea Lvov, Ucraina.
Comandantul contingentului moldovenesc, maiorul Tudor Popa, a declarat că în cadrul aplicaţiilor, militari din 18 ţări îşi vor testa interoperabilitatea la capitolul planificarea şi organizarea misiunilor specifice operaţiunilor de menţinere a păcii, iar ofiţerii şi subofiţerii Armatei Naţionale vor executa, alături de colegii lor din alte armate, acţiuni la posturile de observare şi punctele de control, patrulări pe jos şi pe maşini, chemarea focului de artilerie, marşul tactic pe maşini, acţiuni de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate, acordarea primului ajutor medical şi operaţiuni de securitate.
Potrivit sursei, efectivul moldovenesc este format din militari ai Batalionului 22 de menţinere a păcii, Divizionului de Artilerie, Batalionului Geniu, Brigăzii 3 infanterie motorizată „Dacia”, precum şi ai Comandamentului Forţelor Terestre.
„Rapid Trident” este un exerciţiu multinaţional de menţinere a păcii în spiritul Parteneriatului pentru Pace, la care Armata Naţională participă din anul 2007.