CHIȘINĂU, 13 iul – Sputnik. Directorul general al Agenţiei Internaţionale de Ştiri (AIȘ) ”Rossia segodnea”, Dmitri Kiseliov, a calificat drept ”cenzură” și ”impediment în munca jurnaliștilor” închiderea conturilor agenției din banca britanică Barclays, informează RIA Novosti.
”Despre ce libertate a presei în Marea Britanie poate fi vorba, dacă în țară nu poate activa una dintre cele mai mari agenții de știri din lume?”, a menţionat Kiseliov.
Reprezentantul băncii a declarat pentru RIA Novosti că contul agenției este închis și banca trebuie să trimită o informație în acest sens. În acelaş timp, interlocutorul a refuzat să spună oficial care sunt motivele închiderii contului.
În prezent, contul este închis, accesul la informația în privinţa acestuia este interzis. Anunțul oficial de la bancă cu privire la închiderea contului și motivele acestei decizii nu au parvenit deocamdată la reprezentanţa AIŞ ”Rossia segodnea”.