CHIŞINĂU, 10 iul – Sputnik. La 9 iulie curent, colaboratorii postului vamal Leuşeni-Albiţa au descoperit 2200 de inele din metal galben. Acestea nu au fost declarate în modul prescris de lege, iar persoanele care le transportau au luat în prealabil măsuri de tăinuirea a obiectelor respective, a anunţat serviciul de presă al Serviciului Vamal.
Instituţia precizează că „la data de 9 iulie curent, în postul vamal de frontieră s-au prezentat cu un interval de câteva minute, pentru efectuarea controlului de rigoare trei mijloace de transport. Mijloacele de transport în toate trei cazuri erau de model “BMW”, cu numere de înmatriculare în România, Bulgaria şi Spania. Mai mult, şoferii, cetăţeni români, au declarat că nu transportă bunuri în cantităţi comerciale sau necesare a fi declarate, dar concomitent prezentau un comportament alarmant”.
Unităţile de transport conduse de indivizii respectivi au fost supuse unor controale fizice minuţioase, cu utilizarea dispozitivului nedestructiv cu razele X-RAY. Ca urmare, în autoturisme au fost depistate locaşuri special amenajate: în filtrul de aer, în rezervor, în praguri. În aceste locuri au fost dosite peste 73 de kilograme de bijuterii – cele 2200 de inele din metal de culoare galbenă.
Inele şi mijloacele de transport au fost reţinute în vederea elucidării tuturor circumstanţelor, fiind întocmite procese verbale de constatare în legătură cu cazurile respective. Sursa a subliniat că fiecare dintre cei trei riscă amenzi de 9000 lei. Între timp, marfa a fost remisă spre expertizare şi urmează să fie stabilită valoarea acesteia.
Aceasta este cea de a doua captură de bijuterii de contrabandă depistată în ultimele trei zile. La 7 iulie curent, poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali de la punctul de trecere Giurgiulești-Galaţi au descoperit 1150 de inele din metal galben, transportate de o cetăţeană a României în vârstă de 32 de ani. Aceasta conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Captura cântărea circa 10 kilograme de bijuterii din metal asemănător aurului.