CHIŞINĂU, 9 iul – Sputnik. Procuratura menţionează că, în perioada anilor 2009 –2010, cinci indivizi au violat în repetate rânduri o minoră în vârstă de 13 ani — elevă la gimnaziul din localitate — prin aplicarea constrângerii fizice şi psihice, exprimată prin ameninţarea cu moartea.
"Toţi cinci sunt consăteni cu victima, iar doi dintre aceştia la momentul comiterii crimei erau colegi mai mari de gimnaziu cu fata. Inculpaţii aşteptau minora după lecţii, după care o duceau cu forţa fie în subsolul gimnaziului în care învăţau, fie la domiciliul unuia dintre aceştia, unde o abuzau sexual. Eleva era ameninţată cu moartea în cazul în care va povesti cuiva despre cele întâmplate. Totul însă a ieşit la iveală în iarna anului 2010, când în timpul pauzei dintre lecţii directoarea gimnaziului a observat cum indivizii acostau minora. În discuţiile cu directoarea, eleva i-a povestit despre ce i s-a întâmplat, fiind anunţate organele de drept", a precizat sursa.
Procuratura notează că recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Bălţi a admis apelul procurorului, care a solicitat condamnarea inculpaţilor la închisoare. Instanţa de apel a casat sentinţa judecătoriei Teleneşti prin care inculpaţii au fost achitaţi şi a pronunţat o hotărâre nouă. Toţi cei patru indivizi au fost recunoscuţi culpabili de comiterea violului, unul dintre ei fiind condamnat la 5 ani de închisoare, iar ceilalţi trei – la câte 4 ani de detenţie. În privinţa celui de-al cincilea inculpat, care la fel a fost achitat de magistraţii din Sângerei, urmează să se pronunţe în scurt timp instanţa de apel.