CHIŞINĂU, 8 iul – Sputnik. Profesorul universitar, doctor in chimie, Victor Covaliov, supranumit şi,,inventatorul tehnologiilor verzi si gardian al purităţii", a câştigat Premiul National Energy Globe, Republica Moldova 2015, pentru proiectul,,Producerea Biogazului din biomasa deşeurilor agroindustriale”, transmite Sputnik Moldova cu referire la un comunicat al AŞM.
Sursa a menţionat că proiectul câştigător a fost intr-o competiţie acerbă. În concurs au fost înscrise 1500 de proiecte din 170 de ţări, la 5 categorii — Pământ, Foc, Apă, Aer şi Tinereţe. Premiul a fost oferit de Ambasada Austriei la Bucureşti şi reprezintă cea mai prestigioasă distincţie naţională, care se acordă anual companiilor şi persoanelor care inovează şi dezvoltă soluţii sustenabile în domeniul lor de activitate. Diploma a fost înmânată la Ambasada Austriei în Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale, de către Rudolf Lukavsky, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti.
AŞM notează că Premiul,,Energy Globe" a fost instituit în 1999, în Austria. Acesta este decernat pentru proiecte regionale, naţionale şi globale ce vizează atât conservarea resurselor naturale, precum energia, cât şi utilizarea energiilor regenerabile sau a surselor cu emisie zero.