CHIȘINĂU, 2 iul – Sputnik. În timpul lucrărilor de reparații în casă, o familie din suburbia vestică a Ierusalimului a găsit sub scândurile podelei vechi din sufragerie un bazin săpat în piatră, destinat abluțiunilor ritualice iudaice.
„O descoperire arheologică întro casă de locuit, asemenea lucru se poate întâmpla doar în Israel și, mai ales, în Ierusalim. Descoperirea, pe lângă circumstanțele neobișnuite în care a ieșit la iveală, mai are și o importanță științifică”, a spus Amit Reem, colaborator la Direcția antichități, citat de RIA Novosti.
Arheologii presupun că obiectul descoperit are o vechime de două mii de ani și este considerat drept o confirmare a faptelor consemnate în textele biblice.
Ein-Kerem, raionul în care locuiește familia cu în cauză, este amintit în Noul Testament ca loc unde s-a născut Ioan Botezătorul și unde mama sa, Elizabeta, s-a întâlnit cu Maria, mama lui Iisus.