CHIŞINĂU, 28 iun – Sputnik. Potrivit datelor CEC, până la ora 18.30 au votat 41,47 la sută din numărul total al celor incluşi în listele de votare în localităţile în care se desfăşoară turul doi de scrutin al alegerilor locale generale din Republica Moldova.
Datele oficiale arată că până la această oră numărul celor care s-au prezentat la secţiile de votare şi au primit buletinul de vot a ajuns la 770557 cetăţeni. Potrivit observatorilor procesului electoral, cetăţenii participă activ la votare, iar datele privind prezenţa la urne se schimbă la fiecare oră.