CHIŞINĂU, 25 iunie – Sputnik. Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a avut, joi, la Bruxelles, o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vice-președinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.
Potrivit Guvernului, în cadrul întrevederii, părţile au evaluat progresul Republicii Moldova în implementarea agendei de integrare europeană și rezultatele reformelor realizate în contextul punerii în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE.
De asemenea, oficialii s-au referit la situația politică internă din Republica Moldova, precum şi la cea regională. În particular, a fost abordată cooperarea moldo-comunitară în domeniul politicii comune de securitate şi apărare, precum și participarea Republicii Moldova la misiunile sub egida Uniunii Europene.
Mogherini a menţionat necesitatea formării unei guvernări stabile în Republica Moldova, pentru a continua calea integrării europene.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, întreprinde prima sa vizită la Bruxelles, în calitate de prim-ministru interimar al Republicii Moldova.