CHIŞINĂU, 24 iun – Sputnik. CNA informează că dosarul „mitei în fotbal” a fost trimis în judecată.
Potrivit CNA, Procuratura Anticorupţie a finalizat acţiunile de urmărire penală şi a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a doi cetăţeni din Singapore în dosarul “mitei în fotbal”. Persoanele sunt învinuite de „dare de mită”, infracţiune prevăzută de art. 334 din Codul penal, care stabileşte o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.
Instituţia a menţionat, cu referire la materialele din dosar, că „cei doi învinuiţi, acţionând în baza unei înţelegeri prestabilite, ar fi promis mijloace băneşti în sumă de 50 000 de dolari SUA vicepreşedintelui Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal şi i-ar fi dat suma de 4750 de dolari SUA în două tranşe. Potrivit probelor acumulate, inculpaţii ar fi încercat să influenţeze astfel jucătorii selecţionatei de tineret a Moldovei, să piardă meciul de fotbal care urma să fie disputat cu echipa analogică a Regatului Belgian”.
Sursa oficială mai aminteşte că în iulie 2014 mai multe persoane din străinătate au ajuns în vizorul CNA, fiind suspectate de mituirea fotbaliştilor, dar şi a antrenorilor, având drept scop aranjarea meciurilor şi câştigarea de bani prin intermediul caselor de pariuri, iar la 19 martie curent 2 cetăţeni din Singapore ar fi încercat să mituiască vicepreşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal cu 50 000 de dolari pentru aranjarea unor meciuri care urmau să se desfăşoare în afara ţării.
Ofiţerii CNA şi procurorii au demarat investigaţii în baza unui denunţ depus de vicepreşedintele FMF. Au urmat şi alte măsuri procedurale de acumulare a probelor. Cei doi străini, care au fost reţinuţi, se aflau în vizorul organelor de drept din Olanda, Ungaria şi Germania pentru aranjarea meciurilor.
CNA mai precizează că operaţiunea instituţiilor de drept din Republica Moldova s-a desfăşurat în colaborare cu FMF şi reprezentanţii Consiliului disciplinar al UEFA.