Dmitri Gheer
Mai multe sancțiuni și cât mai rele. Lituania, prin gura lui Linkevičius, a decis să o învețe minte pe Europa. Tema aleasă a fost minunată: cum să fie presată și mai mult Rusia. Politicianul lituanian consideră că sancțiunile actuale nu sunt suficiente. Trebuie, pur și simplu, de declarat boicot. Nici un fel de contacte, nici un fel de muncitori și alte nivele de negocieri. Căci, altfel, iese că lucrurile decurg ca de obicei, că nu se întâmplă nimic.
Numai că politicienii europeni, deși vorbesc de sancțiuni, își dau perfect de bine seama că relațiile cu Rusia trebuie menținute cu orice preț. Și de aceea continuă contactele și negocierile, fapt prin care, periodic, indispune Washingtonul. Iar acum și pe ministrul lituanian de externe. Acesta a vrut să fie mai catolic decât papa de la Roma spunând că Europa este prea molâie.
E greu să vezi în acest pas o faptă chibzuită din punct de vedere politic. Mai curând Lituania va fi nevoită să treacă printr-o altă deziluzie: oricât ar dori să stea în fruntea trenului cu sancțiuni, totuna nu-și va acumula bile albe. În schimb, se poate pomeni oricând cu bile negre. Este foarte îndoielnic ca politicienii vechii Europe să se „dea în vânt” după Lituania. Iar faptul că cineva dintre novici a îndrăznit să-i învețe minte îi va nemulțumi cu siguranță.
Sursa: RIA Novosti