În SUA a început cursa electorală prezidențială care se va încheia în prima zi de marți după prima zi de luni a lunii noiembrie 2016, când se va decide cine va fi următorul, al 45-lea, președinte al țării.
Liderul partidului democratic de guvernământ Hillary Clinton și-a anunțat deja candidatura. La fel și republicanul John Ellis Bush (numit Jeb), fiul celui de al 41-lea președinte George Bush-senior și fratele celui de al 43-lea președinte George Bush-junior.
Politologii americani afirmă că pretendentul la Casa Albă trebuie să dispună de, cel puțin, un miliard de dolari. Și Hillary Clinton, și Jeb Bush, spre deosebire de alți doritori de a sta la Casa Albă, au această sumă. Ceea ce în condițiile democrației americane înseamnă mult, dacă nu chiar totul.
Spre finalul cursei electorale va deveni clar care din concurenți o va câștiga. Însă, indiferent de cine va învinge, cursul politic al SUA în general nu se va schimba. Ambii candidați la postul de președinte fac parte din acea elită politică americană care, deja mai bine de 5o de ani, duc o politică de „oprire a Rusiei”.
Anume această elită politică a pus temeinic stăpânire pe Congres și guvern dominând în culoarele puterii, controlând majoritatea mijloacelor de informare în masă.
Presupun că alegerile care vin nu vor schimba mare lucru.
Prognoza este una sumbră.
Sursa: RIA Novosti.