CHIŞINĂU, 18 iun – Sputnik. Banca Naţională a Moldovei este pregătită pentru orice evoluţie, dar aşteaptă instaurarea unui nou Guvern. Dar mai cu seamă conducerea BNM mizează pe revenirea FMI în Republica Moldova, a declarat prim-viceguvernatorul instituţiei, Marin Moloşag.
Potrivit lui Moloşag, BNM mizează pe revenirea FMI în Republica Moldova şi speră la punerea în aplicare a unui program de dezvoltare susţinut de această structură creditară internaţională. „Misiunea (FMI, n.red) aşteaptă invitaţia noului guvern de a reveni la Chişinău. Nu doar FMI, dar şi alţi parteneri de dezvoltare spun acelaşi lucru”, a declarat Moloşag.
Referindu-se la sectorul financiar-bancar din Moldova, reprezentantul BNM a subliniat că acesta funcţionează în regim obişnuit. Potrivit lui, atât la băncile aflate sub administrare specială, cât şi la cele puse sub supraveghere, activitatea este una obişnuită. „Atât băncile cât şi clienţii lor se comportă calm”, a subliniat Moloşag.