CHIȘINĂU, 14 iunie – Sputnik. Desfășurarea alegerilor locale din 14 iunie vor fi monitorizate de către circa 2000 de observatori cetățeni ai RM, precum și de către 138 observatori internaționali, inclusiv reprezentanți ai Biroului OSCE pentru instituții democratice și drepturile omului.
În ajunul alegerilor Kimmo Kiljunen, șeful misiunii OSCE, a avut o întrevedere cu Andrian Candu, președintele Parlamentului al RM, pentru a discuta despre organizarea și desfășurarea campaniei electorale. Oaspetele a spus că organizația pe care o conduce va publica raportul preliminar chiar a doua zi după alegeri.
Delegația Biroului OSCE pentru instituții democratice și drepturile omului constă din 12 observatori. Aceștia vor urmări care este corelația dintre standardele internaționale de desfășurare a alegerilor democratice și legislația RM.
OSCE își va prezenta peste două luni raportul complet despre totalurile alegerilor locale din Moldova.