CHIŞINĂU, 11 iun – Sputnik. Economistul moldovean Vlad Nani susţine că modelul apusean de dezvoltare economică ar putea să aibă efecte păguboase, pe termen lung, pentru Republica Moldova, dacă acesta va fi preluat fără a se ţine cont de realităţile cultural-spirituale, geografice şi istorice specifice ţării noastre.
În cadrul unei emisiuni la postul de radio Sputnik Moldova, Vlad Nani a menţionat că atunci când se vorbeşte despre dezvoltarea economiei ţării noastre trebuie să se ţină cont de faptul că înlăturarea unor neajunsuri legate de industrie, comerţ sau sectorul financiar-bancar ar putea să aibă drept efect colateral surparea bazei moral-spirituale a poporului. Economistul a subliniat faptul că populaţia Republicii Moldova împărtăşeşte creştinismul ortodox, iar împrumutul unor soluţii sau mecanisme economice din exterior, cu impact social profund, nu trebuie să vină în contradicţie cu temelia valorilor ortodoxe ale moldovenilor.
Un alt subiect la care s-a referit Vlad Nani a fost cel al inechităţii grave, provocată de faptul că unele popoare beneficiază din plin de resursele planetei, în timp ce în alte ţări numărul săracilor şi al celor care suferă de subnutriţie atinge proporţii catastrofale. Aşa ceva este de neconceput din perspectiva Ortodoxiei, a subliniat economistul. Dânsul susţine că avem nevoie de o dezvoltare bazată pe dreptate şi pe echitate socială. Refacerea economiei Republicii Moldova trebuie să mai ţină cont şi de realităţi precum amplasarea geografică a ţării, resursele naturale şi pieţele la care, la modul real, producătorii moldoveni pot să aibă acces, a conchis economistul.