CHIŞINĂU, 10 iunie – Sputnik. Un studiu realizat de Expert-Grup arată că sistemul public de pensii din RM nu este unul durabil din punct de vedere financiar și nici social.
Autorul studiului Adrian Lupușor a menționat în cadrul unei conferințe de presă că, „în timp ce Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat înregistrează un deficit de aproape 1 la sută din PIB, iar cheltuielile totale constituie 11 la sută din PIB, pensia medie nu acoperă minimul de existență”.
“Pensia medie pentru limita de vârstă este constant inferioară minimului de existență al pensionarilor, iar raportul dintre pensia medie și salariul mediu este cel mai mic din regiune — 28 %. Nivelul minim admisibil este 40 %”, a precizat Lupușor.
Potrivit lui Lupușor, „problema sistemului public de pensii este agravată de îmbătrânirea accelerată a populației, emigrarea în masă a populației apte de muncă, de fenomenul de angajare informală și plata salariilor în plic”.
Pentru soluționarea problemei sistemului public de pensii experții propun următoarele soluții: eficientizarea sistemului de indexare a pensiilor, indexarea pensiei în baza creșterii prețurilor de consum să aibă loc de două ori pe an și nu anual, iar formula de calcul a pensiei pentru limita de vârstă să încurajeze persoanele să acumuleze un stagiu de cotizare mai mare.
Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), 23 la sută din numărul total de pensionari sunt încadrați în câmpul muncii.