CHIȘINĂU, 10 iunie – Sputnik. Din 2014 și până în aprilie 2015 Procuratura Generală (PG) a intentat 243 de dosare penale pe cauze de violență sexuală, trafic de minori și violență în familie în care figurează ca martori sau ca victime copii de până la 14 ani, transmite Sputnik-Moldova.
Conform datelor PG, în această perioadă au fost audiați în condiții speciale 266 de copii, din care 91 în încăperi speciale ale procuraturilor din Anenii Noi, Cahul, Călărași, Leova, Ocnița, Orhei și Soroca.
Procurorii au constatat că interogarea în condiții speciale contribuie la enunțarea mai detaliată de către martor a celor văzute de el. Afară de aceasta, se reduce și presiunea psihică asupra copilului.
În mai puțin de un an și jumătate, 115 copii au fost supuși violenței sexuale, 117 violenței fizice în familie, iar un copil a devenit victimă a traficului de ființe umane.