Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Gaburici: Este posibilă o remodelare a hărţii teritoriale a RM

© Sputnik / Rodion ProcaMoldova
Moldova - Sputnik Moldova
Abonare
Beneficiarii reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie cetăţenii.

CHIŞINĂU, 5 iunie – Sputnik. Beneficiarii reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie cetăţenii, a declarat, vineri, premierul Chiril Gaburici în cadrul discuţiilor privind dezvoltarea inovaţională a unităţilor administrativ-teritoriale din Republica Moldova, care au avut loc la Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM). 

„Această reformă este foarte importantă şi nu ne putem permite luarea deciziilor pripite. Avem sate unde au fost construite şcoli, dar nu sunt copii şi viceversa — avem sate cu mulţi copii, unde şcolile şi grădiniţele lipsesc. Cine a luat astfel de decizii?”, a declarat Gaburici. 

Premierul a dat asigurări că problema dezvoltării regiunilor va fi una prezentă pe agenda de lucru a Guvernului. 

„Admitem că noile provocări cu care se va confrunta dezvoltarea regională în perioada următoare ar necesita și o remodelare a hărții teritoriale regionale a Republicii Moldova. Guvernul va analiza și recomandările oamenilor de ştiinţă, în special a celor cu referire la modelul de reformare administrativ-teritorială din Letonia ”, a declarat premierul.

Vicepreşedintele comisiei parlamentare pentru administraţie publică, dezvoltare regională şi schimbări climatice, Iurie Ţap, a declarat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova că proiectul reformei administrativ-teritoriale care se află în Parlament prevede două variante de împărţire a teritoriului RM.

„Avem două variante: un nivel cu 111 unităţi teritorial administrative care se vor numi municipalităţi, fiecare cu o populaţie medie sub 10 mii de persoane. A doua variantă: trei regiuni şi 289 de municipalităţi”, a declarat deputatul.

 

 

Fluxul de știri
0