Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sentinţă: un şofer de pe ruta 171 din Chişinău va sta la închisoare

© SputnikCătuşe
Cătuşe - Sputnik Moldova
Abonare
Şoferul de rută din Chişinău care a provocat în toamna anului trecut un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, a fost condamnat la privaţiune de libertate.

CHIŞINĂU, 4 iunie – Sputnik Moldova. Şoferul unui microbuz de pe ruta 171 din capitală care în toamna anului trecut a provocat un accident cu urmări tragice, a fost condamnat la şase ani de detenţie. Despre aceasta a anunţat joi serviciul de presă al Procuraturii Generale printr-un comunicat.

Judecătoria Buiucani l-a condamnat pe inculpat la 6 ani de privaţiune de libertate şi l-a lipsit de dreptul de a conduce mijloace de transport pentru o perioadă de cinci ani.

În comunicatul Procuraturii Generale se menţionează că procurorii au demonstrat vinovăţia inculpatului de comiterea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(5) al Codului penal (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a trei persoane).

Tragenia a avut loc pe 15 octombrie 2014, pe strada Calea Ieşilor din Chişinău. Inculpatul, care se afla la volanul unui microbuz de pe ruta 171 a ieşit pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un autocamion ce se deplasa regulamentar. În rezultatul impactului şoferul camionului şi doi pasageri din microbuz au decedat, iar alte două persoane, care la fel se aflau în microbuz, s-au ales cu diferite traumatisme. Procuratura mai precizează că din cauza leziunilor, şoferul recunoscut culpabil de producerea accidentului a pierdut 60 la sută din capacitatea de muncă. El şi-a recunoscut vina integral.

Fluxul de știri
0