Dmitri Kosârev, comentator politic AIŞ „Russia Today” (Rusia Astăzi)
Haideţi pentru început să nu ne înjosim pe noi înşine. Şi să declarăm cu fermitate că raportul pregătit pentru recentul summit al „Parteneriatului Estic” de la Riga, privind situaţia televiziunii ruse, a fost scris de oameni care cred sincer că fac bine şi apără principii importante. Să crezi că toţi cei care nu sunt de acord de tine sunt cumpăraţi – este o auto-înşelare. Nu toţi.
Aşadar, ei s-au mirat sincer de faptul că televiziunea rusă reflectă „într-un mod ne-european” conflictul ucrainean şi a făcut unele recomandări de corectare a situaţiei. Nişte recomandări excepţionale. Anume ele constituie esenţa.
Nu difuzăm ceea ce trebuie
Pentru început – câteva lucruri despre acest raport. El, de fapt, este destul de vechi, din 18 mai. Versiunile scurtă, deplină şi prefaţa explicativă pot fi găsite pe site-ul „Formula societăţii civile” a Parteneriatului estic european.
Au monitorizat „televizorul rusesc”, iar concluziile au fost trase de oameni din şase organizaţii – din Slovacia, Ucraina, Armenia, Moldova, Azerbaidjan, Belarus şi Georgia. Ar fi cazul să clarificăm cât de mari, independente şi influente sunt aceste organizaţii… dar nu o vom face.
A apărut raportul, literalmente, „cu ajutorul Uniunii Europene” (cum fără ajutor), şi foarte bine. Mai exact, a fost susţinut de Eastern Partnership Civil Society Forum Secretariat (EaP CSF), European Endowment for Democracy (EED) şi încă Krajowa Rada Radiofonii i Telewizji (KRRiT). Denumirile sunt în engleză, pentru cei care vor dori să caute şi să citească despre cine şi despre ce este vorba.
Vom menţiona doar faptul că idea de bază şi concluziile acestui document constau în faptul că ei nu sunt de acord cu modul rusesc de reflectare a conflictului ucrainean – desigur că nu sunt de acord. Documentul a fost scris pentru a lupta cu televiziunea rusă pe teritoriul statelor membre ale „Parteneriatului Estic”, adică în Ucraina, Belarus, Armenia, Georgia, Azerbaidjan şi Moldova. Recomandările ţintesc anume asta.
Comentarii pe marginea succesului ori insuccesului summit-ului de la Riga (pentru care a fost pregătit raportul), au fost puţine. Dar haideţi să nu ne axăm pe acestea, ci să privim raportul ca ceva aparte şi să încercăm să ghicim ce se va întâmpla dacă recomandările pe care le conţine vor fi realizate.
Mai întâi partea de evaluare. De exemplu aceasta: în Rusia, publicului îi este prezentată în mod constant ideea că anume SUA organizează campania împotriva ţării; sunt prezentate în aspect negativ autorităţile Ucrainei, acestea nu sunt arătate deloc sau le este ignorată poziţia (chiar, băieţi, vorbiţi serios – nu îi arătăm?). Încă ceva – ruşii exprimă o simpatie vădită pentru o parte (Donbass) şi dezgustul faţă de acţiunile celeilalte părţi (dar, spre exemplu, în cazul bombardării satului Gorlovka de către partea ucraineană – aici ar trebui să ne camuflăm dezgustul?).
Toate acestea îmi cam amintesc de ceva. De fapt, avem aici descrierea modului de abordare a aceloraşi evenimente de către instituţiile media americano-europene (nemaivorbind de cele ucrainene). Doar că exact invers. Pentru detalii vă recomand să consultaţi monitorizările modului în care reflectă occidentalii conflictul ucrainean şi toate evenimentele din jurul acestuia (Россия в зеркале мировых СМИ: заговор фанатиков). Inclusiv „indicele agresivităţii” (împotriva Rusiei), inclusiv modul identic de abordare, cine este citat şi cui îi este oferit cuvântul. Un tablou instructiv, fără îndoială. Tabloul clasic de prelucrare informaţională totalitară a creierilor. Nu este nici primul şi nici ultimul. Şi să nu se mire că imaginea televizată poate arăta şi altfel.
Dar condamnarea nu se încheie aici. Ca să vezi, la televiziunea rusă în general este prea multă Ucraină – dar ce ar trebui arătat? Iată ce: este necesară „o dezbatere publică reală în jurul problemelor economice, politice şi sociale actuale, inclusiv a căderii preţurilor la petrol”. Mulţumim că ne-aţi sugerat! Că doar în Rusia despre asta nu se discută deloc.
Dacă încalci – vor urma sancţiuni
Bine, dar ce trebuie difuzat la TV? Trecem la recomandări: pentru prezentatorii de ştiri şi, în special, ai dezbaterilor. Spre exemplu, se cuvine nu doar să le fie oferit cuvântul părţilor opuse (în condiţii de timp egale), să nu fie prezentat, nici măcar aluziv, punctul de vedere oficial în cadrul discuţiilor, dar să se ţină cont chiar şi de „limbajul corpului”. Nici cu cuvântul, nici cu o mişcare a mâinii nu trebuie susţinut niciunul dintre vorbitori. Nici măcar cu o mişcare afirmativă a capul.
Adică, jurnaliştii TV ar trebui să apară ca la o paradă de zombi: mâinile lipide de corp, faţa împietrită, acestuia îi dăm şaizeci de secunde, celuilalt şaizeci de secunde, părerile proprii le ţinem în buzunare… Interesant, cine se va încumeta în astfel de condiţii să lucreze la televiziune.
Este o istorie lungă — discuţiile care au loc astăzi în cadrul civilizaţiei occidentale, despre aceea în ce s-a transformat jurnalistica şi cum ar trebuit să fie. Noi vom analiza deocamdată doar factorul cheie. De fapt, în realitate, ei nu vor atât să povăţuiască Rusia, cât să dea recomandări în legătură cu aceste şase ţări – membre ale „Parteneriatului Estic”. Problema este că, aşa cum recunosc autorii raportului, televiziunea rusă este destul de populară acolo. Prin urmare, trebuie de luptat.
Şi dacă este aşa, atunci trebuie să li se ofere mai mult spaţiu de emisie televiziunilor „într-adevăr independente”, adică acelor care creează o alternativă televiziunii ruse. Trebuie încurajată aderarea generală „la codurile şi standardele etice recunoscute internaţional” (pentru cei care au un nivel înalt al „indicelui agresivităţii” împotriva Rusiei?). Iar dacă cineva nu îndeplineşte aceste recomandări, atunci trebuie aplicate „sancţiuni corespunzătoare”, corelate cu „seriozitatea încălcărilor comise”. Dar cum aţi crezut.
Şi cum autorităţile locale ale celor şase „parteneri estici” ar putea să nu corespundă întru totul, este necesar să se activizeze European Broadcasting Union (Uniunea Europeană de Difuzare, EBU) şi să-i înveţe pe localnicii cum să corespundă normelor OSCE, UE şi recomandărilor Consiliului Europei.
În general, este o reţetă de ocupare a spaţiului mediatic. Să o comentăm nu face, probabil, deşi… pare ceva foarte cunoscut. Îmi amintesc că recent am scris despre aceea cum un anumit Mihail Kasianov are de gând să ia puterea în Rusia. Mai întâi – o revoluţie sângeroasă, apoi un an de spălare de creieri în condiţiile „accesului societăţii civile” la televiziune.
Bine, doar eu îmi amintesc această situaţie, ea a fost deja. Începutul anilor ’90, un monopol aproape în totalitate al forţelor liberale la posturile TV de referinţă şi în general, în mass-media. Am fost nevoit, pur şi simplu, să plec din jurnalism, deoarece – iar eu scriam în acei ani exclusiv despre Asia, având pentru aceasta studiile şi experienţa personală necesare — a fost dat un ordin, despre Asia se vorbeşte de rău sau nimic. Calea noastră – spre Europa…
Şi ce am obţinut? În 1999 am revenit în mass-media şi mă chinuiam să caut, în conformitate totală cu principiile europene, un oponent: cine se va pronunţa în Rusia în susţinerea bombardamentelor din Iugoslavia? Doritori practic nu erau. La fel şi acum, se reformatează în totalitate partide politice, sunt excluşi din rândurile acestora foştii lor fondatorii, dacă aceştia susţin atrocităţile ucraineane din Donbass. În general, rezultatul terorismului euro-informaţional de la începutul anilor 90 a dus la o concluzie simplă: cu cât mai mult se străduiau, cu atât mai multe voturi pierdeau la alegeri. Până când le-au pierdut pe toate.
Dar de ce să ne amintim de anii 90? Să luăm exemplul Crimeii. Acolo, ani la rând, oamenii priveau exemplara televiziune ucraineană. Inclusiv în primăvara anului trecut. Mai mult decât atât, vă veţi mira, dar ei şi acum o urmăresc (şi în Donbass) – s-au obişnuit. Şi votează la referendumuri şi sondaje – se ştie cum. Pentru Rusia.
Aşa că scrieţi rapoarte, băieţi, scrieţi.
