CHIȘINĂU, 1 iunie – Sputnik-Moldova. Optsprezece întreprinderi agricole din Găgăuzia își vor putea livra producția în Rusia peste câteva săptămâni, a declarat luni, la Chișinău, Alexei Alexeenko, șeful adjunct al „Rosselhoznadzor”-ului.
O delegație a „Rosselhoznadzor”-ului, din care fac parte Alexeenko și alți doi reprezentanți ai acestui departament — Maxim Gninenko, șef adjunct al direcției fitosanitare, control al semințelor și al calității cerealelor, și Maxim Kocerov, inspector superior de stat la direcția din Sankt Petersburg și regiunea respectivă, și-a încheiat vizita de trei zile în Moldova. Specialiștii ruși au venit în Găgăuzia la invitația Irinei Vlah, bașcanul autonomiei, și au luat cunoștință de activitatea a 18 întreprinderi agricole locale, precum și de calitatea producției acestora.
„Rosselhoznadzor” stabilește dacă poate fi livrată în Rusia producția unor sau a altor întreprinderi, însă cantitatea mărfurilor importate ține de decizia întreprinderilor respective, în cazul dat – a celor din Rusia și Moldova”, a specificat Alexeenko.
Potrivit acestuia, în Moldova ar trebui implementat un sistem comun cu Rusia și cu alte state ale Uniunii Euroasiatice privind controlul de laborator al calității produselor vegetale și animaliere. Acest lucru trebuie realizat pentru a preveniri reexportului din țările cu care Rusia și Uniunea Euroasiatică nu au încheiate astfel de corduri, precum și în scopul realizării controlului calității fitosanitare a mărfurilor.
„Au existat mai multe cazuri când în Rusia erau importate mere din Polonia, care erau date drept moldovenești”, a spus Alexeenko.
El a mai adăugat că „în dialogul pentru reluarea exportului, este foarte importantă și participarea asociațiilor de ramură din Moldova”.
Totodată, partea găgăuză s-a arătat interesată de organizarea de către „Rosselhoznadzor” a unor seminare de instruire a colaboratorilor departamentelor de profil din RM și a producătorilor agricoli. Este vorba despre seminare care se vor referi la cerințele Rusiei și Uniunii Euroasiatice faţă de producerea, prelucrarea și exportarea producției agricole.