CHIŞINĂU, 29 mai – Sputnik Moldova. Preşedintele Belarus, Alexandr Lucaşenko, a promulgat o legea cu privire la amnistie. Documentul a fost semnat cu ocazia aniversării a 70 de ani de la Victoria asupra fascismului, a anunţat serviciul de presă al liderului belarus.
„Legea a fost adoptată în legătură cu această dată însemnată din istoria Republicii Belarus şi în vederea realizării principiului umanismului”, — se spune în comunicat.
De prevederile acestui document se pot bucura persoanele care nu au comis infracţiuni grave şi deosebit de grave.
Aplicarea criteriilor prevăzute în legea promulgată de Lucaşenko presupune eliberarea de pedeapsă penală a unui număr de circa 8,6 mii de persoane, inclusiv 2,2 mii de deţinuţi.