CHIȘINĂU, 28 mai – Sputnik Moldova. Deputații moldoveni, cu majoritate de voturi, au ratificat în lectura a doua Acordul internațional privind comerțul cu arme, adoptat de Adunarea Generală a ONU în aprilie 2013. Acordul are drept scop punerea sub control internațional a comerțului cu arme și prevenirea circulației ilegale a armelor la nivel mondial.
Țările care au ratificat documentul se angajează să susțină sisteme eficiente de control asupra exportului, importului și tranzitului de armament.
În textul Acordului este stipulat că acesta a intrat în vigoare la 24 decembrie 2014, după transmiterea către ONU a instrumentelor de ratificare din partea a 50 de state.