Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Procuratura Generală lărgeşte la maximum investigaţiile privind BEM

© SputnikCorneliu Gurin
Corneliu Gurin - Sputnik Moldova
Abonare
Procuratura extinde investigaţiile pe marginea situaţiei creată în jurul Băncii de Economii. Gurin a anunţat că este vizat un număr foarte mare de persoane.

CHIŞINĂU, 25 mai – Sputnik Moldova. Procurorul General, Corneliu Gurin, a anunţat că Procuratura extinde investigaţiile pe marginea situaţiei creată în jurul Băncii de Economii. Gurin a anunţat că este vizat un număr foarte mare de persoane, investigaţiile se vor referi deja la diferite perioade din activitatea băncii, iar oamenii legii vor efectua noi acţiuni speciale, percheziţii şi audieri.

Procurorul General a subliniat că investigaţiile se vor referi la gestionarea prejudiciabilă a patrimoniului de stat, pierderea controlului statului asupra BEM, cauzele devalorizării acţiunilor băncii şi alte aspecte.

Vor intra în vizorul procurorilor mai multe instituţii de stat, a mai spus Gurin. Este vorba despre Agenţia Proprietăţii Publice, BNM, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Comitetul Naţional al Pieţei Financiare. De asemenea vor fi audiaţi factori din cadrul Guvernului, Parlamentului, ministerelor economiei şi finanţelor, reprezentanţii statului la BEM în diferite perioade.

Potrivit lui Gurin, un grup complex de anchetă, format din procurori ai Procuraturii Generale şi ai  Procuraturii Anticorupţie. De asemenea în acest grup vor fi atraşi ofiţeri de urmărire penală şi experţi, pentru eficienţă şi celeritate.

Fluxul de știri
0