Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Activitatea întreprinderilor de transport este în scădere

© Sputnik / Dmitriy Petrochenko / Accesați arhiva multimediaairport
airport - Sputnik Moldova
Abonare
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova s-a diminuat cu 2,8 la sută în primele patru luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014.

CHIŞINĂU, 20 mai – Sputnik Moldova. În ianuarie-aprilie 2015, întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 3186,0 mii de tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în perioada similară din anul 2014 cu 2,8%. Parcursul mărfurilor a totalizat 1117,5 mil. tone-km, cu 7,7% mai puţin comparativ cu ianuarie-aprilie 2014, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică.

Scăderea a fost determinată în special de diminuarea transportului de mărfuri cu mijloacele de transport feroviar. Astfel, în ianuarie-aprilie 2015, au fost transportate 1372,7 mii de tone de mărfuri, volum inferior celui realizat în perioada respectivă din 2014 cu 11,1%.

Întreprinderile de transport auto, dimpotrivă, şi-au îmbunătăţit uşor indicatorii. În  ianuarie-aprilie 2015, acestea au transportat 1782,5 mii tone de mărfuri, cu 5% mai mult faţă de perioada corespunzătoare din 2014.

În ianuarie-aprilie 2015, cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 32,1 milioane de pasageri, cu 12,2% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2014. O pondere semnificativă în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (58,4%). 

Cu mijloacele de transport feroviar, în ianuarie-martie 2015, au fost transportaţi 870,4 mii de pasageri, cu 5,5% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din anul 2014.

Parcursul mărfurilor s-a diminuat considerabil în luna aprilie 2015, totalizând 290,4 mil. tone-km, ceea ce este cu 15,9 la sută mai puţin faţă de luna martie 2015 şi cu 14 la sută — comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2014.

 

 

 

Fluxul de știri
0