CHIŞINĂU, 15 mai – Sputnik Moldova. Şeful Secţiei proceduri contravenţionale al Biroului Vamal Chişinău a fost reţinut pentru că ar fi comis acţiuni de corupţie, a anunţat vineri serviciul de presă al Procuraturii. Reţinerea a avut loc în flagrant, iar demnitarul a fost plasat în izolatorul CNA.
Potrivit Procuraturii, demnitarul este bănuit de comiterea coruperii pasive. Acesta ar fi pretins de la reprezentantul unei companii ucrainene 600 de dolari ca să nu aplice o sancţiune contravenţională pentru neindicarea în paşaportul tehnic a informaţiei privind reutilarea unui mijloc de transport.