CHIŞINĂU, 13 mai – Sputnik Moldova. La Chişinău se desfăşoară Reuniunea Miniştrilor de Transport din ţările OCEMN şi şedinţa grupurilor de lucru pe transport, în contextul exercitării preşedinţiei Republicii Moldova la Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN).
Genericul reuniunii este „Transportul fără frontiere: soluţii pentru regiunea OCEMN”. Temele principale ce vor fi abordate de şefii ministerelor responsabile de transport din cele 12 state membre vor viza analizarea stadiului cooperării în domeniul transporturilor, avansarea procesului de implementare a principalelor proiecte demarate sub egida OCEMN, mobilizarea eforturilor în vederea facilitării transporturilor în regiunea Bazinului Mării Negre.
OCEMN este cea mai veche formă de cooperare în regiunea Mării Negre, la care participa Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi Serbia. Organizaţia are o abordare bazată pe proiecte în domeniul cooperării economice.