CHIŞINĂU, 13 mai – Sputnik Moldova. Curtea Contituţională a Republicii Moldova a respins ca nefondate seizările deputaţilor socialişti, prin care a fost solicitat controlul constituţionalităţii hotărârilor de Guvern prin care executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pentru principalele legi în domeniul bugetar şi fiscal.
Curtea Constituţională a declarat constituţionale hotărârile Guvernului privind angajarea răspunderii pentru legea bugetului de stat pentru 2015, legea bugetului asigurărilor de stat pentru 2015, legea privind fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, precum şi unele modificări la codurile fiscal şi vamal, în ceea ce priveşte politica bugetar-fiscală.
Autoritatea de jurisdicţie constituţională a recunoscut drept constituţionale aceste hotărâri, atât în partea de fond, cât şi în partea ce ţine de procedura adoptării lor.
Deputaţii socialişti au declarat că este vorba despre o gravă încălcare şi despre un act de subminare a rolului Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit autorilor sesizării, legile bugetare sunt acte normative de bază ce trebuie să fie elaborate şi adoptate de Parlament.
La rândul său deputatul comunist Igor Vremea a menţionat că şi fracţiunea pe care o reprezintă a aşteptat o altă hotărâre din partea Curţii, respingând, totodată, acuzaţiile precum că colegii săi ar fi refuzat să semneze moţiunea de cenzură a socialiştilor. „Nu ne-a fost prezentată nici un fel de moţiune de cenzură”, a punctat Igor Vremea.