CHIŞINĂU, 12 mai – Sputnik Moldova. Preţurile de consum au crescut într-o lună cu un procent, iar într-un an cu 7,6%.
Creşterea preţurilor medii de consum cu 1% a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,7%, la mărfurile nealimentare şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu câte 0,7%.
În luna aprilie au crescut preţurile la cartofi – cu 16,8%, fructe de livadă sămânţoase – cu 9,3%, slănină neprelucrată – cu 6,9%, legume proaspete – cu 6,4%, cafea naturală boabe şi măcinată – cu 2,8%, margarină şi alte grăsimi vegetale – cu 2,3%, apă minerală – cu 2,2%, carne de porc şi zahăr tos – cu câte 1,6%, făină de grâu şi ceai – cu câte 1,5%.
Totodată, au scăzut preţurile la vinete – cu 16,2%, fructe exotice – cu 5,1%, castraveţi proaspeţi – cu 2,8%, citrice – cu 2,3%.
La mărfurile nealimentare a fost marcată majorarea preţurilor la ziare şi reviste – cu 3,6%, mărfuri chimice de uz casnic – cu 3,0%, covoare şi preşuri – cu 2,1%, medicamente – cu 1,1%.
Concomitent, au scăzut preţurile la telefoane mobile – cu 3,2%, aparate de aer condiţionat– cu 2,2%, televizoare, aragazuri – cu câte 1,9%.
La serviciile prestate populaţiei în luna aprilie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 34,8%, prestarea serviciilor pentru aprovizionarea cu apă potabilă în Cahul – cu 6,8%, cursurile de şoferi şi parcarea automobilelor – cu 4,1%.
În luna de raport s-a redus plata pentru serviciile transportului aerian de pasageri – cu 1,9%, serviciile prestate de creşe şi grădiniţe – cu 0,7%.