Partidul Comuniștilor insistă ca Parlamentul să examineze proiectul de lege înaintat de deputații acestei formațiuni privind statutul de neutralitate permanentă al Republicii Moldova. Amintim că documentul a fost scos din agenda ședinței în plen deoarece nu avea avizul comisiei parlamentare pentru securitatea națională. Parlamentarul PCRM Artur Reșetnicov, care este unul dintre autorii documentului, a declarat pentru Sputnik Moldova că deputații comuniști vor participa la dezbaterile din cadrul acestei comisii și vor încerca să-i convingă și pe reprezentanții altor grupuri parlamentare să-l susțină prin vot. În timp ce comuniștii încearcă să consolideze neutralitatea Republicii Moldova, prin Parlament, deputații Partidului Liberal încearcă să anuleze statul de neutralitate al Republicii Moldova, folosind Curtea Constituțională. Potrivit unor informații din presă, Curtea va examina în ședința din 18 mai sesizarea deputaților PL care cer interpretarea articolului din constituție în sensul anulării statutului de neutralitate. Liberalii spun că acest articol nu este aplicabil dat fiind că pe teritoriul Republicii Moldova staționează trupele militare ale Federației Ruse.
Invitați: parlamentarul PCRM Artur Reșetnicov, avocatul Pavel Midrigan
Autor: Sergiu Praporșcic
În emisie: 11.05.2015