CHIŞINĂU, 4 mai – News-Moldova. În pofida faptului că economia Germaniei este cea mai mare şi cea mai puternică din Europa, printre locuitorii acestei ţări creşte dezamăgirea în moneda europeană unică, scrie Deutsche Wirtschafts Nachrichten, analizând rezultatele sondajului desfăşurat de serviciul scoţian de cercetare Bank of Scotland, informează RIA Novosti.
Doar 47% dintre respondenţi consideră că Germania a câştigat de la trecerea la euro. Peste 20% dintre germani în genere nu au încredere în valuta europeană unică, arată cercetarea.
La începutul anului 2002, la puţin timp până la introducerea în ţară a monedei euro, 54% dintre nemţi au declarat că se arată sceptici de trecerea la o nouă valută, 51% – că aşteaptă de la euro mai multe probleme, decât avantaje. Însă agitaţia şi reclama şi-au făcut treaba şi ţara a intrat în uniunea monetară. Deja peste câteva săptămâni după aceasta, rezultatele sondajelor erau altele: noua valută era acceptată de aproape 60%, iar cei care erau categorici împotriva acesteia numărau 37%.