Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Agricultorii continuă să protesteze: Au blocat mai multe drumuri naționale la ora 12:00

© Sputnik / Mihai CarausMai mulți agricultori au blocat traseul național Chișinău-Căușeni
Mai mulți agricultori au blocat traseul național Chișinău-Căușeni - Sputnik Moldova
Abonare
Agricultorii care au suferit pagube substanțiale din cauza vremii nefavorabile protestează a treia zi consecutiv. De altfel, ei nici nu au plecat acasă - au rămas aseară în stradă, iar astăzi au blocat din nou mai multe drumuri.

CHIȘINĂU, 12 aug - Sputnik. Agricultorii continuă să protesteze și astăzi. Aceștia au blocat în mod organizat mai multe drumuri naționale, la ora prânzului. De altfel, ei nu au plecat acasă de aseară - și-au petrecut noaptea în stradă. 

Протесты аграриев в Молдове - Sputnik Moldova
Societate
Protest din disperare: Unii agricultori se îmbolnăvesc văzând că seceta i-a ruinat

Fermierii spun că așteaptă o reacție din partea premierului Ion Chicu. După ce se vor încheia acțiunile de astăzi, ei se vor întruni într-o ședinta comună și vor stabili ziua în care vor veni cu tehnica agricolă la Chișinău, pentru a continua protestul. 

Aceasta este deja a treia zi de proteste ale agricultorilor. Ieri fermierii au blocat drumul Chișinău - Căușeni timp de 20 minute. La fel s-a întâmplat în raionul Hâncești. Astfel, în zona satului Rusca s-au format coloane de mașini din ambele direcții.

Fermierii le cer autorităților alocarea unor despăgubiri de 3000 de lei pentru un hectar pe care au fost plantate culturi cerealiere afectate de vremea nefavorabilă.

Mai mult, ei solicită să fie simplificată procedura de acordare a comensațiilor - cer ca acestea să fie eliberate doar în baza actelor eliberate de comisiile pentru situații excepționale și administrațiile publice locale. 

Protestul agricultorilor Căușeni - Sputnik Moldova
Societate
Agricultorii din Cimișlia: „Lumea vinde deja tractoarele ca să poată plăti datoriile”

O altă revendicare este instituirea stării de urgență în agricultură în zonele de centru și sud ale țării. În acest sens, ei solicită să le fie eliberate certificate de stare de forță majoră pentru a putea reeșalona datoriile față de creditori.

Fermierii cer și aprobarea unui nou regulament cu posibilitatea de restituire a TVA-ului acumulat de ani de zile în cont pentru a achita datoriile furnizorilor. 

Pe lângă toate cele enumerate mai sus, agricultorii îi cer statului să-i scutească de plata impozitelor salarial și funciar și o vacanță fiscală pentru primele 6 luni ale anului 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0