BUCUREŞTI, 28 iul – Sputnik. Luând cuvântul la o sesiune plenară a summitului Rusia-Africa de la Sankt Petersburg, Putin a explicat că Moscova este „angajată activ în redirecţionarea fluxurilor de transport și de marfă către statele din Sudul Global, inclusiv, desigur, Africa”.
INSTC, prezentat ca o alternativă la Canalul Suez, este un sistem de tranzit multimodal planificat de 7.200 km, care va conecta rute maritime, feroviare și rutiere pentru transportul mărfurilor între Rusia, Iran, Azerbaidjan, India și Asia Centrală.
„Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud pe care îl dezvoltăm are ca scop a asigura accesul mărfurilor rusești în Golful Persic și Oceanul Indian, de unde vor putea ajunge pe continentul african pe cea mai scurtă rută maritimă. Desigur, acest coridor poate fi folosit și în direcția opusă – pentru a furniza mărfuri africane pe piața rusească”, a spus Putin, potrivit RT.
Potrivit lui Putin, Rusia este interesată să asigure interconectivitatea pe întreaga rută, dar și să lanseze linii maritime regulate de marfă. Se aşteaptă ca volumul de mărfuri expediate prin INSTC să se tripleze în următorii șapte ani, iar liderul rus a sugerat stabilirea unui nod logistic pentru coridorul de pe coasta africană.
„Deschiderea unui centru rusesc de transport și logistică în unul dintre porturile de pe coasta africană ar fi un început bun pentru acest efort comun. Considerăm că este important să asigurăm o acoperire mai largă a continentului african prin zboruri directe [și] participarea la dezvoltarea rețelei feroviare africane – acestea sunt sarcinile cheie pe care le propunem prietenilor noștri africani şi să lucrăm împreună la ele”, a spus Putin.
Rusia a afirmat în mod repetat că INSTC ar putea deveni un substitut pentru Canalul Suez, calea navigabilă de 193 km din Egipt care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie. Aproximativ 12% din comerțul global trece prin Canalul Suez în fiecare zi.
Construcția INSTC a fost lansată la începutul anilor 2000, dar dezvoltarea rutei a căpătat un nou impuls în contextul sancțiunilor occidentale, care au forțat Rusia să-și redirecţioneze fluxurile comerciale din Europa către Asia și Orientul Mijlociu.
Fluxul total de marfă de-a lungul INSTC a fost de 14,5 milioane de tone în 2022, iar estimarea pentru acest an este de 17,6 milioane de tone, potrivit Ministerului Transporturilor din Rusia. Până în 2030, volumul se aşteaptă să ajungă la 41 de milioane de tone.