CHIȘINĂU, 18 apr, Sputnik. Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse Dmitri Peskov a explicat că ar fi foarte riscant dacă șeful statului, Vladimir Putin, ar fi fost însoțit în vizita sa în zona operațiunii militare speciale de ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și de șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, Valerii Gerasimov, în loc de asta ei au participat la ședințe în regim de conferință video.
Putin a vizitat luni comandamentul grupării de trupe ”Dnepr” pe direcția Herson și cel al Gărzii Naționale ”Vostok” în RPL. El a audiat rapoartele șefilor militari cu privire la situația din direcțiile Herson, Zaporojie și Luhansk și i-a felicitat de asemenea pe militarii cu ocazia sărbătorii Paștelui.
"Nu cred că era oportun ca Comandantul Suprem, ministrul Apărării și șeful Statului Major să se adune împreună în același loc, să provoace o asemenea ispită pentru inamic. Și, evident, acesta este un mare risc", le-a spus Peskov jurnaliștilor.
El a precizat că Șoigu a participat la ședința din regiunea Herson prin videoconferință. „Iar la a doua ședință, în RPL, a fost prezent prin intermediul videoconferinței șeful Statului Major și comandantul grupării unificate Gerasimov. Și, de fapt, anume la această a doua ședință din RPL a fost făcut un bilanț de ansamblu al vizitei și au fost făcute acele rapoarte de sinteză”, a adăugat Peskov.