Pe Josep Borrell, care a devenit celebru pentru cuvintele sale despre „grădină” (aceasta și este Uniunea Europeană) și „junglă” (tot ce nu este Uniunea Europeană și, se pare, nici măcar America), adică restul de aproximativ trei sferturi din planetă și populația care locuiește acolo, iar apoi a explicat mult timp că a fost „înțeles greșit”, se pare că l-a luat iarăși gura pe dinainte.
Deci, interzicerea unui alt punct de vedere (cel care nu-i place UE) - se dovedește că nu este o cenzură a vorbelor și gândurilor, ci, dimpotrivă, libertate și pentru una, și pentru alta.
Nuanțele, evident, nu sunt prevăzute: tot ceea ce este relatat de mediile de informare rusești, de jurnaliștii ruși și în numele Rusiei sunt fără îndoială falsuri și invenții. Fără ghilimele. Aceasta nu este formularea din articolul de tristă faimă din Codul penal din trecutul sovietic al perioadei dezghețului hrușciovist, ci o prezumție a vinovăției care se aplică în privința presei ruse care promovează un punct de vedere diferit de punctul de vedere european asupra celor ce se întâmplă. Această prezumție a dus la interdicție, iar interdicția este o binecuvântare.
Așa sau aproximativ așa pot fi descifrate cele spuse de vicepreședintele Comisiei Europene, care reprezintă întreaga politică externă a Europei unite.
Un alt mod de a gândi și a acționa, pe care Borrell l-a numit plastic „războiul narațiunilor” (iar mai simplu spus - polemica), sunt interzise acum în Europa prin lege.
Deocamdată - dacă vorbim de un conflict geopolitic. În acest conflict, chiar dacă încearcă să asigure de contrariu, Bruxellesul este una dintre părți, indiferent de ce ar spune oricine dintre oficiali. În momente de criză este nevoie de sprijin și consolidare publică, iar aici se bagă și ruși cu pozițiile lor, cu factologia lor, cu propriile considerente și idei. Iar dacă rușii vor reuși să semene urme de îndoială cu privire la corectitudinea tacticii actuale și a strategiei viitoare cu privire la sprijinirea necondiționată a Ucrainei, ce se va întâmpla atunci? Societatea europeană se va diviza sau ar putea fi divizată. Iar aceasta este deja o amenințare, fie și una neevidentă.
Iar după divizare va urma neîncrederea, după neîncredere - scădere ratingurilor de aprobare a acțiunilor. După scăderii ratingurilor - demonstrații și proteste. Pe scurt, haos.
Și toate cele enumerate - pe fundalul crizei economice, care, bineînțeles, poate fi camuflat, precum tinerele cochete își maschează acneea cu corector, dar machiajul, mai ales cel politic, este departe de a fi atotputernic. Și are limite ale rezistenței.
Prin urmare, tot ce este în favoarea Rusiei trebuie blocat și interzis. Tuturor celor care sunt împotriva Rusiei –un regim al celor mai favorabile condiții, în primul rând, evident, financiare.
Dar, începând cu blocarea mediilor de informare ale unei țară a cărei politică nu le este pe plac, pentru europenii care au definit interzicerea presei din Rusia drept „apărarea libertății de exprimare”, următoarea etapă ar putea fi interzicerea cărților scrise de autori din această țară. Ceea ce de fapt se întâmplă deja. Deocamdată nu în centrul Vechii Europe, ci la granițele ei estice.
Mai departe, după cum știm, agenții patogeni ai acestei tulpini de ciumă duc la arderea colectivă (cu deplina aprobare) a cărților acelor autori care „nu se încadrează în noua etică, ideologie și nu corespund momentului istoric” al bătăliei în care Europa luminată se luptă cu „barbarii imperiali ruși”.
Și ce înseamnă - asta nu poate fi niciodată, pentru că Europa unită este o comunitate de națiuni iluminate?
Pur și simplu vom aminti că arderea cărților a avut loc acum 90 de ani, în mai 1933, în Opernplatz din Berlin, ca parte a unei „acțiuni împotriva spiritului negerman”. Înlocuiți „negerman” cu „neeuropean” și analogia istorică va apărea în alte culori.
Iar represiunile împotriva presei în acel memorabil 1933 din Germania au început cu doar câteva luni mai devreme decât arderea cărților, iar în închisori și lagăre de concentrare au ajuns jurnaliștii care au îndrăznit să polemizeze cu tezele mainstreamului politic de atunci.
Nimănui nu-i amintește asta nimic din tabloul informativ al zilei de astăzi?
Asta e, Istoriei îi place și știe să se repete – și nu neapărat ca o farsă. Varianta repetării sale sub formă de tragedie în situația actuală nu doar că nu poate fi exclusă - ea, dacă după vorbele europenilor vor urma faptele, este mai mult decât probabilă.