Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Rusia a fost invitată să participe la sistemul de transport al gazelor din Africa Centrală

Guineea Ecuatorială este interesată de un posibil parteneriat cu Federația Rusă în proiectul de transport de gaze din Africa Centrală.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 feb -Sputnik, Doina Crainic. Companiile rusești doresc să contribuie la sectorul gazelor din Africa, potrivit Guineei Ecuatoriale. Țara discută cu Moscova despre participarea Rusiei la sistemul de transport al gazelor din Africa Centrală, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei din Rusia.
„Companiile noastre de energie sunt interesate de dezvoltarea de parteneriate benefice reciproc și sunt pregătite să implementeze în comun proiecte promițătoare. În prezent, discutăm despre posibilitatea companiilor ruse de a participa la sistemul de transport al gazelor din Africa Central”, a declarat ministrul rus al Energiei, Sergei Mochalnikov, citat de Sputnik France.
El a discutat cu ambasadorul Guineei Ecuatoriale la Moscova în vederea cooperării energetice între cele două țări. Cele două părți au menționat posibilitatea includerii Guineei Ecuatoriale în proiectele Institutului Rus de Inițiative Tehnologice în domeniul petrolului și gazelor. Interacțiunile dintre cele două țări au loc în cadrul organizațiilor cum sunt Forumul Exportatorilor de Gaz (GECF) și OPEC+.
Africa Centrală a luat în propriile mâini problema producției sale de energie, în ultimele luni. În septembrie, mai multe țări din regiune, inclusiv Guineea Ecuatorială, Camerun sau Gabon, au semnat un memorandum pentru a construi o rețea comună de infrastructură energetică.
Un număr de trei conducte petroliere și de gaz trebuie instalate până în 2030, acestea urmând să conecteze mai multe țări pe o distanță de 6.500 de kilometri. Vor fi înfiinţate trei rafinării și depozite pentru petrol brut și rafinat, precum și terminale de lichefiere a gazelor naturale.
Guineea Ecuatorială dorește în special să-și revigoreze sectorul gazelor și să crească numărul de parteneriate în această direcție. În martie, a fost semnat un memorandum cu Abuja, pentru a transporta gazul nigerian către complexul Punta Europa, care produce în special metanol și gaze lichefiate.
Rusia
Moscova explică de ce anume depinde reînnoirea acordului de cereale