CHIȘINĂU, 20 dec – Sputnik. Riscurile securității cibernetice a țării au fost subiectul principal discutat, luni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Suprem de Securitate, convocată de președintele Maia Sandu. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a instituției Prezidențiale.
Astfel, membrii CSS au analizat modul de organizare a sistemului național de securitate cibernetică, precum și riscurile și provocările cu care se confruntă acesta.
Conducătorii instituțiilor abilitate au raportat despre acțiunile întreprinse pentru a consolida capacitățile de apărare cibernetică a statului.
De asemenea, ei au primit recomandări cum să eficientizeze procesele ce țin de securitatea cibernetică, cum să reorganizeze sistemul de monitorizare și de răspuns la atacurile cibernetice.
În cadrul ședinței CSS, s-a discutat și despre necesitatea îmbunătățirii cadrului legal care vizează acest domeniu, precum și despre felul în care poate fi îmbunătățită, în acest sens, comunicarea și cooperarea între instituțiile statului.