BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik, Marius Holdean. Preşedinţii României, Lituaniei, Letoniei şi Poloniei au participat vineri la Kaunas la summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova.
Prin declaraţia adoptată vineri, cei patru preşedinţi au convenit să îşi coordoneze îndeaproape eforturile de întărire a securităţii regionale şi consolidare a capacităţilor de apărare.
Cei patru preşedinţi au salutat realizările semnificative ale Ucrainei în avansarea pe calea integrării europene şi euro-atlantice şi au confirmat angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, salutând progresul înregistrat de această ţară pe această cale.
În declaraţie se subliniază disponibilitatea de a colabora cu Georgia în vederea acordării statutului de ţară candidată de îndată ce priorităţile specificate în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Georgiei vor fi abordate şi sprijinul pentru deciziile Consiliului European de accelerare a procesului de extindere a UE privind ţările din Balcanii de Vest, în baza progresului acestora în implementarea cerinţelor de aderare.
Cei patru preşedinţi au confirmat prin această declaraţie angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării Ucrainei în Alianţă şi implementarea standardelor NATO.
Declaraţia vorbeşte şi despre necesitatea unor eforturi comune suplimentare pentru consolidarea securităţii, stabilităţii şi rezilienţei Republicii Moldova, ca o contribuţie importantă la întărirea securităţii regionale.