Într-un articol publicat pe blogul său personal, ”Trenduri economice”, Dan Diaconu analizează demisia premierului britanic Liz Truss, în contextul prăbușirii sistemului politic și economic occidental, prăbușire ce coincide practic cu o sinucidere, fiind provocat de reacția Vestului față de noile mari puteri: Rusia și China.
Eșecul Occidentului este și unul militar, atrage atenția Diaconu, care amintește despre cum un submarin nuclear rusesc a ”salutat jovial” Vestul din apropierea coastelor Franței și Marii Britanii, sfidând și păcălind sistemele de supraveghere ale submarinelor din dotarea NATO.
Occidentul alimentează militar regimul de la Kiev, distrugând Ucraina, dar propaganda NATO nu poate masca slăbiciunea tot mai vizibilă a armatelor Vestului, care se ascund în spatele Ucrainei în efortul de a slăbi Rusia.
Diaconu vorbește și de abilitatea cameleonică a SUA, care și-a ”educat țuțerii inconștienți să se lege ba de urs, ba de dragon, cu speranța că aceste acțiuni îi vor slei pe cei care încearcă să ridice capul”. Iar efectul a fost unul de boomerang.
Politica de sancțiuni economice s-a întors împotriva Vestului cu efecte economice și sociale tot mai puternice chiar în statele care au impus sancțiunile.
Setupul e însă mult mai complex. Săptămâna aceasta China termină cu congresul, iar Xi Jinping este reales. Mai mult, aparatul său de putere se consolidează ca efect al tensiunilor din Taiwan. Şi tot ca efect, se întrevede o orientare militaristă a Chinei. De altfel, americanii deja i-au declarat război(comercial) încercâd să o izoleze de industria chip-urilor. Nu e o simplă sancţiune. E chiar mai mult de-atât întrucât, ca efect direct al deciziei lui Joe Biden, inclusiv angajaţii americani din China au fost nevoiţi să-şi dea demisia sau să renunţe la cetăţenie dacă au decis să-şi păstreze jobul(pentru a nu intra în conflict cu statul). Lovitura e una dură, călcând în picioare orice practică din comerţul internaţional care se presupune că este liber.
”Citeam în această dimineaţă că Cisco are intenţia de a reintra pe piaţa rusescă prin intermediul unui lanţ gri de distribuţie, iar pentru asta a promis chiar o ieftinire a echipamentelor. Disperarea e mare întrucât a pierdut din Rusia venituri trimestriale de peste 200 milioane de dolari! Mai mult, spionajul american s-a trezit că a pierdut o mină de aur şi probabil de aceea se încearcă revenirea echipamentelor chiar şi printr-un import gri. Însă după ceea ce s-a întâmplat, naiba îi mai ia în serios pe americani, iar ruşii ar fi chiar tâmpiţi dacă i-ar mai accepta”, mai scrie Diaconu.
”Cu China treaba e mult mai gravă întrucât acolo se „se fabrică lumea cu totul”, iar cererea chineză de componente chiar nu poate fi suplinită de nimeni. Astfel, firmele implicate înregistrează pierderi uriaşe. De altfel totul se vede limpede printr-o încetinire tehnologică globală. În ciuda subvenţiilor mai mult decât generoase, Intel ezită să-şi facă o mouă fabrică de chipuri deoarece le-a îngheţat cererea, preferând pe moment să rămână la tehnologia de 10 nm”, mai spune acesta.
În opinia lui Diaconu, ”mai avem la orizont un eveniment secundar, anume alegerile americane. Spun secundar deoarece SUA deja e mai mică decât vă imaginaţi. Republicanii promit blocarea ajutorului acordat Ucrainei. Probabil au planul să mai salveze ce se poate după o politică efectiv dezastruoasă a statului subteran american. Să ne înţelegem bine: alegerea lui Biden, instrumentată de statul subteran american, a fost forţată pentru că Securitatea de acolo a vrut „să demonstreze cum se guvernează cu adevărat bine”. Ce-a rezultat? Efectiv repetiţia guvernării Cioloş de la noi. Cu singura deosebire că Biden e o marionetă chiar mai mare decât nulitatea Cioloş. ”
Concluzia analistului economic: urmează inevitabil implozia Occidentului.