Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Schimb acid de replici „diplomatice” între Serbia și SUA

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că nu poate și nici nu vrea să uite că Serbia cuprinde și teritoriul auto-proclamatei republici Kosovo, în replică la o declarație a unui înalt oficial american.
Sputnik
BUCUREȘTI, 29 aug – Sputnik, Bogdan Duca. ”În calitate de președinte, nu pot și nu vreau să uit că Kosovo face parte din Serbia. În plus, nu avem dreptul să uităm de Constituția Serbiei”, a afirmat președintele Vucic, ca răspuns la comentariile făcute publice ale trimisului SUA în Balcanii de Vest, Gabriel Escobar.
Diplomatul american a declarat într-un interviu acordat postului sârb de televiziune N1, că sârbii, atât statul cât și cetățenii, ar trebui să se îndepărteze ”de narațiunea conform căreia Kosovo este Serbia” și să se îndrepte ”spre narațiunea conform căreia Kosovo și Serbia sunt Europa”.
Conform diplomatului american, Serbia ar trebui să părăsească rapid ”provocările anilor 90 spre posibilitățile secolului XXI”, înțelegând prin aceasta aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.
Vucic a declarat că nu este surprins de punctul de vedere american, SUA fiind direct responsabilă de bombardarea Serbiei, separarea și recunoașterea independenței auto-proclamatei republici Kosovo. ”vorbim despre o persoană care, nu uitați, reprezintă politica americană. Ce să astepti de la el, este aceasta o veste pentru tine? De ce să fim surprinși, ne spun asta de 23 de ani”, a mai spus președintele Vucic.
Internațional
Vucic: Serbia nu va ataca Kosovo, dar nici nu va renunța la poziția sa