Șeful companiei de cereale United Dmitri Sergeev a făcut anunțul în timpul unei întâlniri cu președintele Vladimir Putin.
Egiptul a fost cel mai mare client până acum și, de asemenea, au fost semnate mai multe contracte cu parteneri din Turcia, în valoare totală de 3 miliarde de ruble (peste 47 de milioane de dolari), a adăugat Sergeev.
„Principalul lucru pe care îl dorim este să încetăm complet să mai apelăm la comercianții intermediari internaționali și să lucrăm direct cu țările importatoare”, a subliniat Sergeev, citat de RT.
Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, iar președintele Putin a declarat, în luna mai, că recolta de cereale din acest an ar putea fi cea mai mare de până acum, aşteptându-se ca țara să recolteze 130 de milioane de tone de cereale, inclusiv 87 de milioane de tone de grâu.
Piața globală a cerealelor a fost grav afectată de perturbarea exporturilor din Ucraina și de la alţi producători importanți de grâu, precum India și Kazahstan. Ambele ţări au interzis exporturile de grâu pentru a asigura securitatea alimentară pe plan intern. Evoluțiile au dus la o creștere accentuată a prețurilor la cereale și la avertismente privind o criză alimentară globală.