BUCUREȘTI, 17 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Data de 17 aprilie 2022 marchează aniversarea unui sfert de secol de la semnarea Declarației comune a miniștrilor afacerilor Externe ai României și Italiei privind Parteneriatul Strategic dintre România și Italia.
Semnarea, la 17 aprilie 1997, a Declarației comune a miniștrilor afacerilor externe ai României și Italiei privind Parteneriatul Strategic româno-italian, urmată de semnarea, 11 ani mai târziu, la 9 ianuarie 2008, a Declarației comune a miniștrilor afacerilor Externe privind Parteneriatul Strategic Consolidat dintre România și Italia, au contribuit la dezvoltarea substanțială a relațiilor politice, economice, sociale și culturale între cele două state, notează mae.ro.
Reprezentanții Ministerului român de Externe spun că prietenia autentică dintre România și Italia este facilitată de prezența a peste un milion de români în Italia, reprezentând cea mai numeroasă comunitate străină din Peninsulă, dar și cea mai mare comunitate românească din afara granițelor țării.
Comunitatea românească, bine integrată în societatea italiană și contribuind activ la dezvoltarea acesteia, conferă relației bilaterale un caracter special.
Concomitent, subliniază reprezentanții Ministerului român de Externe, dialogul politico-diplomatic amplu, multiplele legături economice și sociale dintre țările noastre, dar și solidaritatea reciprocă demonstrată de-a lungul timpului și recent, atât în context pandemic, cât și pe fondul situației grave de securitate din Ucraina, constituie garanția pentru dezvoltarea pe mai departe a potențialului excelent al relațiilor bilaterale.
Totodată, cooperarea strânsă pentru consolidarea proiectului european, precum și contribuția comună la securitatea euroatlantică sub umbrela NATO, oferă substanță și un profil complex relației de parteneriat între cele două țări.
Toate aceste elemente constituie premise pentru consolidarea și pe mai departe a acestei strânse relații, cu obiectivul întăririi securității și bunăstării spațiului euroatlantic și ale țărilor noastre.
Autoritățile române dau asigurări că parteneriatul Strategic între România și Italia va fi dezvoltat și adaptat în continuare la evoluțiile de la nivel european și internațional, inclusiv prin finalizarea, în perioada următoare, a Declarației revizuite a miniștrilor afacerilor externe privind dezvoltarea în viitor a Parteneriatului Strategic Consolidat româno-italian.
Cel mai recent, modalitățile de dezvoltare și aprofundare a relației de Parteneriat Strategic Consolidat dintre cele două țări au fost discutate la 14 martie 2022, cu prilejul consultărilor politice dintre ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, care s-au desfășurat în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în România, la invitația părții șefului diplomației române
În 2020, în Italia erau 1.076.412 români, potrivit Wikipedia.