CHIȘINĂU, 15 apr – Sputnik. Maria Zaharova, reprezentantul oficial al diplomației ruse, subliniază că Moscova a luat act de ultimele declarații ale unor oficiali moldoveni și de inițiativele legislative din parlamentul de la Chișinău.
Toate acestea „nu pot să nu provoace o profundă îngrijorare”, a menționat Zaharova.
„Pe 7 aprilie Parlamentul Moldovei a adoptat câteva amendamente la Codul serviciilor audiovizuale. Ele prevăd interzicerea transmisiunii programelor și filmelor care sunt produse în țările ce nu sunt semnatare ale Convenției europene privind televiziunea transfrontalieră, printre care se numără și Rusia”, a menționat diplomatul.
Zaharova a mai spus că în ultima vreme demnitarii de rang înalt de la Chișinău au făcut declarații publice echivoce cu privire la Ziua Victoriei și despre evenimentele din Ucraina.