Operațiunea militară din Ucraina

Le Monde: operațiunea specială din Ucraina poate schimba pentru totdeauna economia globală

Le Monde: operațiunea specială din Ucraina poate schimba pentru totdeauna economia globală
Sputnik
BUCUREȘTI, 20 mart - Sputnik. Situația din Ucraina va încetini redresarea economiei globale, și așa slăbită după pandemie sau ar putea să o schimbe pentru totdeauna. Acest avertisment a fost emis de ediția franceză a revistei Le Monde.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), notează ziarul francez, prezice că creșterea PIB-ului mondial va scădea cu un punct procentual, în timp ce inflația va crește cu 2,5 puncte procentuale.
„Această criză se manifestă deja sub forma creșterii prețurilor la energie, alimente și anumite metale”, a declarat economistul senior al OCDE, Lawrence Boone, citat de Le Monde.
După cum notează ziarul, organizația OCDE, care în decembrie anul trecut a prezis că creșterea economiei globale până la sfârșitul lui 2022 va fi de 4,5%, a decis recent să anuleze publicarea următoarelor previziuni programate pentru începutul lunii martie din cauza „incertitudinilor tot mai mari” .
Le Monde citează și opinia celor de la Fondului Monetar Internațional, care consideră că operațiunea militară specială rusă de demilitarizare și denazificare a Ucrainei ar putea avea consecințe pe termen lung pentru economia globală.
Internațional
Medinskii, despre unele apropieri de poziții la negocierile dintre Rusia și Ucraina
„Pe termen mai lung, acest conflict ar putea schimba în mod fundamental ordinea economică și geopolitică globală – dacă se vor schimba condițiile în comerțul internațional cu resurse energetice, lanțurile de aprovizionare vor fi reconstruite, sistemul de plăți se va diviza, iar țările își vor reevalua rezervele valuatare și cele de aur”, a declarat FMI, citat de publicația Le Monde.
Rusia a lansat pe 24 februarie o operațiune militară specială de demilitarizare și denazificare a Ucrainei. Forțele armate spun că vizează doar infrastructura militară și trupele ucrainene. Sunt victime de ambele părți.
După aceea, multe țări occidentale au anunțat sancțiuni la scară largă împotriva Rusiei, în primul rând împotriva sectorului bancar și a furnizării de produse de înaltă tehnologie. În plus, multe branduri internaționale au anunțat încetarea activității în țară.
Kremlinul a numit aceste măsuri ca fiind un război economic de care nu mai existat până acum. Totodată, autoritățile ruse au subliniat că sunt pregătite pentru o asemenea desfășurare a evenimentelor și vor continua să își îndeplinească obligațiile sociale.
Banca Centrală va întreprinde toate măsurile legale pentru stabilizarea situaţiei pe piaţa valutară. După cum a spus mai devreme prim-ministrul Mihail Mishustin, guvernul a pregătit un plan de contracarare a sancțiunilor, care include aproximativ o sută de inițiative. Volumul finanțării sale va fi de aproximativ un trilion de ruble.
Rusia
Livrările de armament către Ucraina vor fi o țintă legitimă pentru Rusia, afirmă Lavrov