Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Putin și Macron au avut încă o convorbire telefonică, după miezul nopții

Dmitri Peskov a anunțat că Putin și Macron au avut noaptea trecută încă o convorbire telefonică, după cea purtată duminică
Sputnik
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său francez Emmanuel Macron au avut, în noaptea de duminică spre luni, încă o convorbire telefonică privind situația din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al șefului statului rus, Dmitri Peskov.

„În jurul orei 1:00 dimineața, la inițiativa președintelui Macron, a avut loc cea de a doua convorbire telefonică a liderilor Rusiei și Franței într-o singură zi”, a spus Peskov.

„Președinții au continuat să discute situația din jurul Ucrainei”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Potrivit acestuia, liderii „au subliniat necesitatea continuării dialogului dintre ministerele de externe și consilierii politici”. „Contactele între Rusia și Franța la nivelul miniștrilor de externe sunt posibile și în viitorul apropiat”, a adăugat el.
Duminică după-amiază, Macron și Putin au avut o discuție telefonică. Potrivit presei franceze, aceasta a durat 1 oră și 45 de minute. În cadrul discuției de duminică, președinții Franței și Rusiei au convenit să lucreze la organizarea unei reuniuni a grupului de lucru trilateral privind Ucraina în următoarele ore, a informat Palatul Elysee.
Internațional
Putin și Biden au acceptat propunerea privind organizarea unei noi întâlniri
Conflictul din estul Ucrainei durează de opt ani, timp în care, potrivit ONU, peste 13 000 de persoane au murit, iar aproximativ 44 000 au fost rănite. Detensionarea este discutată la întâlnirile grupului de contact. Sunt luate ca bază acordurile de la Minsk, care prevăd reforma constituțională, încetarea focului și retragerea armamentelor grele de pe linia de contact.
În același timp, autoritățile ucrainene au concentrat acum cea mai mare parte a armatei la granița cu autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk și trag focuri asupra acestora, inclusiv folosind tehnică interzisă.
Tensiunile din Donbas sunt alimentate de Statele Unite și țări NATO, care îi furnizează Ucrainei arme și instructori militari. Moscova a cerut în mod repetat să înceteze pomparea armamentului în regiune, deoarece acest lucru ar putea provoca Kievul la aventuri militare.
În ultimele zile, situația pe linia de contact a escaladat grav, RPD și RPL au început să evacueze civili în regiunile rusești și au anunțat o mobilizare generală.
Internațional
Expert, despre consecințele retragerii Kievului din Memorandumul de la Budapesta